URSULEŢUL RUPARD
A fost odată ca niciodată un copil care strica toate jucăriile primite. De ziua lui a primit un ursuleţ. După un timp, ursuleţul s-a descusut şi mama băiatului văzând că acesta nu se joacă cu acel ursuleţ s-a gândit să-l dea unor copii săraci. Dar, când a dus cutia cu jucării la un domn pentru a fi dată copiilor, ursuleţul a ieşit din cutie gândindu-se să exploreze lumea.
Aşa cum mergea el, a întâlnit un câine foarte mare care purta botniţă. Ursuleţul ştia că aceşti câini sunt periculoşi, aşa că îl evită şi fugi în şosea. Atunci îl prinse o fetiţă să nu-l calce o maşină.
Acea fetiţă era foarte bună cu jucăriile. Ea îl luă acasă şi avu grijă de el, dându-i de mâncare, îngrijindu-l mai ales că îl simţea că este viu. Ea îl boteză Rupard, pentru că avea o lăbuţă ruptă. Fetiţa îl lua pe ursuleţ cu ea peste tot şi aşa ursuleţul reuşi să exploreze lumea.
Peste câţiva ani, fetiţa crescu mare şi nu se mai juca cu jucăriile. Ea păstra ursuleţul într-o ladă din metal pe care o băgă într-un dulap. Din când în când îl mai scotea la lumina zilei şi îşi mai amintea de jocurile copilăriei.
Într-o zi, când scoase ursuleţul afară îl lăsă singur şi el zburda prin cameră. Gândindu-se că fetiţa nu se mai joacă cu el plecă în lume. Merse şi merse până întâlni un râu. La malul râului era un bolovan mare. Ursuleţul se opri să bea apă, se aplecă şi lovi bolovanul care îl împinse în apă. Apa îl purtă până ce ursuleţul se prinde de o piatră şi strigă după ajutor. Un iepure care trecea pe acolo ţopăi din piatră în piatră şi îl scoase pe ursuleţ la mal. După ce îşi reveni în fire, ursuleţul mulţumi iepuraşului şi îi spuse că îi rămâne dator.
Cei doi porniră împreună ca doi prieteni să exploreze lumea. Plimbându-se prin pădure, iepuraşul căzu într-o capcană pregătită de vânător. Ursuleţul s-a dus repede şi a rupt o creangă dintr-un copac, pe care i-o întinse iepuraşului. Acesta se prinse de ea şi ursuleţul se chinui să-l tragă afară. Iepuraşul îi mulţumi şi îi spuse că şi-a plătit datoria faţă de el. Ei porni mai departe prin pădure şi se întâlni cu o vulpe vicleană care le zise:
– Dragă ursuleţule, du-te tu până la copacul acela mare să aduni miere, că eu trebuie să-i spun un secret urecheatului.
– Nu mă duc, că tu eşti o vulpe şi eu ştiu că voi mâncaţi iepuri. Nu vreau ca prietenul meu să sfârşească mâncat de tine.
– O, dar eu nu-l voi mânca, dragă, vreau să vorbesc puţin cu el.
– Dacă nu ai nici un secret atunci voi rămâne şi eu.
– Gata! Nimeni nu mai vorbeşte cu mine, spune iepuraşul. Noi plecăm. Pa, pa, vulpe.
Sărăcia fără iubire te face tiran.
Cei doi au ajuns într-o poieniţă unde erau multe flori, fluturi, buburuze şi alte gâze. Acolo se opri la un mic popas şi îşi povesti de haioasele lor întâmplări. Se lăsă seara şi cei doi au adormit. Peste noapte vulpea veni la ei. Paşii ei prin iarbă făcu destul zgomot şi îl trezi pe ursuleţ. El îi spune:
– Ce cauţi aici? Nu ai înţeles că nu vrem să vorbim cu tine?
– Nu, nu am înţeles, vreau să discut cu prietenul tău, nu cu tine.
– Prietenul meu doarme şi nu te las să-l trezeşti. Acum pleacă.
Vulpea plecă, dar gândul ei era tot la iepuraş.
Dimineaţa când se trezi, ei se hotărî să pedepsească vulpea pentru a nu-i mai cicăli. S-au dus în pădure şi au confecţionat doi iepuri graşi din pământ, pe care îi aşeză lângă vizuina vulpii. Când vulpea s-a întors din pădure şi văzu cei doi iepuri, se gândi: ”Ce noroc pe mine voi avea o cină delicioasă. Să merg mai încet să nu îi sperii.” Se apropie de iepuri, îl luă pe primul în braţe şi muşcă din el. Când observă că iepurii sunt din pământ fu prea târziu, deja avea gura încleştată. De ruşine, ea o luă la fugă prin pădure şi nimeni de atunci nu a mai văzut-o. Ursuleţul şi iepuraşul se amuzau şi se bucurau că vulpea s-a învăţat minte.
Ursuleţul îşi aminti de fetiţă care avu grijă de el şi i se făcu dor. El povesti iepuraşului toată viaţa lui. Iepuraşul îl sfătui să se întoarcă acasă. Rupard fu de acord. Cei doi plecară în oraş, unde îşi luară la revedere.
Iepuraşul se întoarse în pădure şi ursuleţul porni spre casă.
Poveste realizată de:
Florea Mihaela – clasa a III-a, 2009-2010
Poezii
Toamna
Ziua vine, ziua trece
Şi afară-i tot mai rece
Păsările călătoare
Au plecat peste hotare.
Oamenii au adunat
Ce primăvara au semănat.
Iar hambarele sunt pline
Pentru iarna care vine.
Vacanţa pe sfârşite
Urcă ceaţa din poiene
Şi din cetina de brad;
Peste pajişti pădurene,
Frunze veştejite cad.
Toamna a bătut la uşă,
Cu toiagul ei de fum,
Gârbovă, ca o mătuşă,
Ostenită de pe drum.
A venit, să dea de veste,
Că vacanţa-i pe sfârşite.
Mult a fost, puţin mai este
Dar ne bucurăm oricât.
– Hei vacanţă, hei minune!
Vii cu greu, te duci uşor.
Ne-aduci numai bucurie
Dar, când pleci o iei cu spor.
Iară tu, copilărie,
Fericire trecătoare
Ne-aduci numai bucurie,
Şi poveşti încântătoare.
Poezii relizate de:
Dumitriu Andreea, clasa a–IV-a, 2009-2010
Primăvara
Ca prin farmec, a venit deodată primăvara cea frumoasă şi veselă. Ea a sosit cu alaiul de toporaşi, risipind şiruri de mărgăritare.
Primăvara este ca o prinţesă frumoasă, drăgălaşă. Părul ei roz este împodobit cu diamante, safire, perle şi flori parfumate şi multicolore. Rochia ei rozalie este ţesută din mii de perle şi petale de trandafir. La gât ea are un colier ţesut din raze de soare.
Ea îşi priveşte chipul duios stând pe iarba moale, proaspătă într-un lac cu apă limpede.
Gărgăriţele se aşeză în părul ei roz.
Pe câmpul înverzit, fluturii se scaldă în culorile florilor. Furnicuţele harnice au ieşit din muşuroaie.
Musculiţele dansează pe câmp. Gâzele torc în firele de iarbă. Soarele călduţ mângâie florile zâmbitoare. Pe câmp, floricelele şi fluturaşii joacă hora, iar copiii joacă multe jocuri vesele de primăvară.
Ce frumos e primăvara!
Compunere premiată cu menţiune la Concursul ”Primăvara în suflet de copil”
Darurile toamnei
Toamnă, tu ne aduci
Multe fructe dulci.
Gutui, nuci şi mere,
Struguri, prune, pere.
Şi porumb de măcinat
La gospodărie-n sat.
– Frunză galbenă, uscată,
De ce eşti tu supărată?
Şi stai sus, pe rămurea,
Singurică, singurea?
– Cum să nu fiu amărâtă
Dacă toamna cea urâtă
Îmi dă ploaie şi-mi dă vânt
Şi mă culcă la pământ?
Toamna a intrat în casă,
Punând struguri dulci pe masă.
Şi-n cămară, prin borcane
Pătlăgele dolofane.
Tot ea ne-a adus alune,
Nuci şi pere foarte bune.
Mari gutui pentru dulceaţă,
Şi-un butoi cu varză creaţă.
Primăvara
Primăvara a venit,
Cu-n alai nemărginit.
Copacii au înverzit,
Se mândresc c-au înflorit.
Florile sunt parfumate
Şi sunt foarte colorate.
Mărţişoare-s mii şi mii,
Se zăresc pe la copii.
Cu toţi suntem fericiţi,
De primăvara cea frumoasă.
Căci soarele iar a venit,
Căldură ca să facă.
Iarna
A venit, aşa deodată,
Iarna cea întunecată.
Gerul ei cumplit,
E necontenit.
Copiii-s pe derdeluş
Şi se dau cu săniuţa.
Ei pe Moş Crăciun cel bun,
Îl aşteaptă în ajun.
Cu toţii suntem fericiţi,
Bucuroşi, dar şi uimiţi
De iarna înfrigurată,
Albă şi-ncăpăţânată.
Fratele meu
Am un frate mic,
Eu îi spun ”pitic”.
Este talentat
Şi neastâmpărat.
Toată ziua se-nvârteşte,
Pe bunic îl ameţeşte.
Face multe nebunii,
Ca toţi copiii zglobii.
Prietena mea
Prietena mea e foarte bună
Şi toţi copiii o iubesc.
Şi drag îmi e să o privesc,
Cu zâmbet cald, prietenesc.
Când ne întâlnim,
Eu cu ea vorbim.
Noi ne mai certăm
Şi ne împăcăm.
Bal în câmpie
O albină cafenie
În rochiţa ei de voal
Poposi azi în câmpie
Chiar în toiul unui bal.
Lume multă, voioşie,
Sub un soare ca de foc.
Albă puf o păpădie
Prinsă-i cu macu-n joc.
Flori albastre de cicoare
Iau la dans doi fluturaşi.
Pare zi de sărbătoare
Stau în iarbă bondari graşi.
Libelula înfocată
Bate hora tot pe loc.
Şi în verde îmbrăcată,
O lăcustă într-un joc.
La o cobză, sus pe floare
Greieraşul cântă acum.
Şi pătrunsă de-ncântare
Eu privesc la bal din drum.
Hoţul pedepsit
Martinel e supărat.
Pentru că l-au atacat
Multe-albine de curând,
Miere când l-au prins furând.
Nu mai ştie Martinel,
Câte ace are-n el.
Are-un ac mai sus de cot,
Trei înfipte chiar în bot.
Încă unul la ureche,
În lăbuţă, o pereche.
Şi-o albină mai neroadă
L-a-nţepat odată-n coadă.
Şi de-ar fi numai atât…
Dar mai are unu-n gât.
Ursuleţul, sărăcuţul.
Este bosumflat, micuţul.
Are mama o fetiţă
Are mama o fetiţă,
Cu ochi mari, cu gură mică.
Fruntea ca o poieniţă.
Genele de rândunică.
Şi pe-obraz o aluniţă.
Dar are ceva ce-i strică.
Îi e părul ciufulit,
Parcă s-au jucat în el.
Până când au obosit,
Trei motani şi-u şoricel,
Şi-un arici forate grăbit.
Oh, ce bine i-ar şedea,
Dacă şi l-ar pieptăna.
Realizate de Văleanu Alexandra, clasa a–IV-a, 2009-2010
Doamna Fifi
Fifi cu lăbuţele moi,
A dispărut într-o joi,
Iar noi doi: Luca şi Matei,
Am căutat-o până şi-n tei.
Am căutat, am căutat,
De dimineaţă până pe-nserat,
În grădină, în parc, sub scara de la bloc,
Dar nu era în nici un loc.
I-am spus şi mamei ce s-a întâmplat
Iar după ce ne-a ascultat,
Ea a râs şi ne-a arătat
Că Fifi torcea tolănită-n pat.
Noi toţi ne-am bucurat:
-Doamna Fifi, ce ne-ai speriat!
Am crezut că te-am pierdut,
Şi nu ştiu ce ne-am fi făcut.
de Becheanu Luca, clasa a–IV-a, 2010-2011
Primăvara
Primăvara e frumoasă
Fiindcă e călduroasă.
Păsărele călătoare,
Se întorc din depărtare.
Copacii înfrunzesc
Florile înfloresc.
Iarba răsare,
Pe cer e soare.
Gâzele au împânzit grădina.
Dumnezeu ne dă lumina,
Pentru a lumii biruință,
În libertate și credință.
de Taman Tudor, clasa a–IV-a, 2010-2011
Peştişorul năzdrăvan
A fost odată un peștișor care trăia în apă. Toată ziua făcea nebunii. Numele lui era Flin.
– Mamă, pot să merg la prietena mea, Flina?
– Da, poți să mergi la prietena ta.
Pe drum se întâlni cu mama Flinei. Ea îl întrebă:
– Unde te duci, Flin?
– Mă duc la Flina, spuse el.
– Flina nu este acasă. S-a dus la ora de pictură.
Atunci, Flin plecă supărat spre școală. Când a ajuns, a găsit-o pe Flina în clasa de pictură. Când a intrat Flin în clasă, profesorul îi spuse:
– Flin, te rog să aștepți afară!
Deodată, a apărut un val gigantic. Când a văzut valul, Flin a încercat să scape. Nici nu apucase să facă o mișcare, că se simți izbit de val. Când se ridică simți că îl doare aripioara.
Speriat, profesorul a ieșit repede din școală și l-a întrebat pe Flin:
– Ai pățit ceva?
– Da, m-am lovit la aripioară.
Atunci profesorul l-a ajutat pe Flin să înoate până la clasă. Flina picta corali la asfințit. Deodată, au intrat în clasă profesorul și Flin. Flina, văzându-l a înotat repede către el.
– Ce s-a întâmplat, Flin? a întrebat ea.
După ce a povestit ce s-a întâmplat, Flina l-a luat în brațe întrebându-l:
– Este grav?
– Nu, doar o zgârietură, răspunse el încercând să o liniștească.
După aceea, ei au plecat spre casă. Și-am încălecat pe un pește și v-am povestit cum este.
de Laura Stoian, clasa I, 2011-2012